Ilie Balaci rămâne un suporter devotat al Universității. Acesta va susține Craiova la meciul de duminică, cu Poli Timișoara, din mijlocul suporterilor.
Spuneați că presiunea de pe „Ion Oblemenco” îi face pe jucători să dea totul pentru victorie. Credeți că așa va fi și duminică împotriva lui Poli Timișoara? E benefică presiunea de pe „Ion Oblemenco”, dar știu eu acum ce va însemna asta pentru jucători? Oricum, nu aș mai vrea să fac prea multe comentarii despre Universitatea, pentru că unele dintre ele au fost interpretate și mai bine mă abțin.
Dar la meci veți fi în tribună? Voi fi la meci, bineînțeles, îl voi vedea din galerie.
„Sunt doar un suporter”
În galerie?! Da, o să îmi cumpăr bilet ca oricare suporter al echipei și voi vedea partida din tribună.
Stați cu fanii la peluză, să contribuiți la atmosfera de pe stadion?
Nu la peluză, o să iau locul lui tata, el stătea deasupra tunelului (n.r. – la tribuna I). Cât am jucat eu fotbal, tata a stat numai acolo, nu a stat niciodată la oficială.
Credeți că nu mai e loc pentru dumneavoastră la tribuna oficială? Sunteți totuși un simbol al clubului… Probabil că loc aș avea, dar nu se pune așa problema. Nu e vorba că nu mai sunt primit, dar e mai bine așa, din moment ce nu mai sunt implicat la echipă decât ca un suporter, cu sufletul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER